Oficial: La cât au ajuns pierderile TAROM în 2015

 In Kruiser, Stiri

În 2014, transportatorul aerien de pasageri a fost îngropat în de peste 24 milioane euro. Mai exact, , având un număr mediu de 1.969 de salariați, în urmă cu doi ani, a facturat pierderi în valoare de 110,16 milioane lei. Potrivit datelor  financiare depuse la Ministerul Finanțelor la 31 decembrie 2014,TAROM a înregistrat creanțe în valoare de 263,4 milioane lei și datorii de peste 250,7 milioane lei.

 

Săptămâna trecută, ministrul Transporturilor, Dan Costescu a cerut noii conduceri a TAROM să prezinte o strategie de pentru reprofitabilizarea operatorului aerian. Ministrul Transporturilor a precizat că obiectivele trasate noii conduceri TAROM se referă la trecerea pe profit, prezentarea unui plan de reorganizare și un nou model de zbor. Oficialul de la Transporturi a anunțat că Sorin Bușe a fost numit director general adjunct la Tarom și va prelua și funcția de manager general al companiei până la selecția unui nou CEO. “În baza procedurii de selecție privind guvernanța corporativă a întreprinderilor publice au fost selectați adjunctul CEO-ului, Sorin Bușe. De asemenea, noul director administrativ este Paul Gurău, directorul de marketing Costin Ciotec și directorul tehnic Dorin Necula. Urmează selectarea directorului general care se face obligatoriu printr-o firmă de recrutare”, preciza Dan Costescu.

 

Hans Klemm dezvăluie fără să vrea mecanismul prin care România s-a transformat în colonia de babuini a Ambasadei americane la București | ROMÂNIA LUI CRISTOIU

 

Procurorii DNA au început URMĂRIREA PENALĂ faţă de Hexi Pharma. Zeci de AUTOTURISME şi de IMOBILE au fost puse sub SECHESTRU. Soţia lui Dan Condrea şi fratele ei, sub CONTROL JUDICIAR. Detalii ŞOCANTE despre ILEGALITĂŢILE comise de Condrea | UPDA

 

Operatorul aerian național TAROM a pierdut 27,42 milioane lei, (aproximativ 6 milioane euro), anul trecut, potrivit situațiilor financiare anuale la 31 decembrie 2015 depuse la Ministerul Finanțelor. În 2014, TAROM raporta pierderi nete în valoare de peste 110 milioane lei. Sub bagheta fostului manager Christian Heinzmann, compania TAROM, în 2015, a înregistrat stocuri de materii prime, materiale, producție în curs de executie, semifabricate, produse finite și mărfuri în valoare de 26 milioane lei, creanțe de 152,65 milioane lei și datorii de 228,78 milioane lei. Din vânzarea biletelor și închirierea aeronavelor, TAROM a înregistrat venituri totale în valoare de 1,37 miliarde, a cheltuit puțin peste 1,40 miliarde lei și avut un număr mediu de salariați de 1.880.

 

 

Articole recente

Lasa comentariu

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Contact

Nu suntem disponibili pe moment. Puteti sa trimiteti un email si va vom contacta cat de repede posibil.

Nu poti citi? Schimba. captcha txt